Fitoterapie si Suplimente

Armf – asociatia medicilor fitoterapeuti din romania

De ce o Asociaţie a Medicilor Fitoterapeuţi ?

În anul aniversar 2009,  când Fares împlinea 80 de ani de activitate în domeniul plantelor medicinale, din dorinţa de a repune pe baze ştiinţifice Fitoterapia –  ştiinţă utilizării plantelor medicinale în scopuri terapeutice, a  susţinut înfiinţarea  Asociaţiei Medicilor Fitoterapeuţi din România (ARMF). Asociaţia  reuneşte  medici dedicaţi acestei ramuri a medicinei care „ îngrijeşte” bolnavii cu ajutorul plantelor medicinale.

Preşedintele ARMF este Prof. dr. Pavel Chirilă, medic cu o vastă experienţă în medicina internă  si cu competenţe în apifitoterapie, care de aproximativ 30 de ani s-a dedicat abordării pacientului „ pe căi naturale”.Asociatia la ora actuală numara 190 de  membrii – medici de diferite specialităţi, de la medicină de familie la medicină internă, urologie, ginecologie,
etc.

Scopul  şi obiectivele asociaţiei  ARMF

–    promovarea statutului medicului fitoterapeut în contextul actual al practicii medicale din România şi apărarea drepturilor persoanelor implicate în domeniul de activitate al Asociaţiei.

–     sprijinirea dobândirii, evaluării şi adaptării descoperirilor ştiinţifice pentru utilizarea terapeutică a produselor medicinale pe baza de plante, atât clinic cât şi practic.

–     promovarea corectă a preparării, difuzării şi utilizării produselor fitoterapeutice simple sau în combinaţii, realizată împreună cu instituţiile abilitate ale statului, în condiţiile legii, printr-un dialog organizat şi continuu între medicii fitoterapeuti şi producătorii din domeniu pentru optimizarea produselor şi eliminarea produselor neeficiente şi incorecte. În această direcţie, există o permanentă şi strânsă colaborare între membrii Asociaţiei Române a Medicilor Fitoterapeuti şi membrii Organizaţiei Interprofesionale Naţionale a Asociaţiilor din Domeniul Plantelor Medicinale şi Aromatice.

–     organizarea de şedinţe de comunicare, simpozioane, conferinţe, congrese, activităţi de cercetare, cu editarea de reviste şi a altor materiale documentare.

–     efectuarea sistematică de studii privind eficienta produselor din plante medicinale pentru susţinerea acestor produse şi a menţiunilor de sănătate asociate lor, conform regulamentelor europene în vigoare.

De sase ani  ARMF organizează Congresul Medicilor Fitoterapeuti din România care reuneşte anual aproximativ 200 de medici cu interes şi  deschidere spre fitoterapie.  În fiecare an se conturează tot mai pregnant interesul medicilor de diferite specialităţi pentru obţinerea de informaţii despre tratamentul cu produse din plante medicinale. Prezentările de caz, evaluările eficienţei terapeutice, studiile observaţionale  susţinute  în cadrul Congreselor Medicilor Fitoterapeuti din România ofera informaţii  de ultima ora in fiecare an, medicilor prezenti la aceste evenimente.

*Spre exemplu, anul acesta a fost abordată patologia hepatică, respectiv steatoză hepatică (considerată cea mai frecvenţa afecţiune hepatică în lume) cu rezultate foarte bune gratie fitoterapiei asociate unui stil de viaţă modificat.

*Utilizarea uleiurilor  esenţiale în tratarea infecţiilor virale şi bacteriene, chiar şi in ceea ce priveste profilaxia practicată perioperator în chirurgie, a relevat eficientă maximă fără riscul efectelor secundare.

*Patologia ORL- otite acute nesupurate la copii, beneficiază de asemenea de un tratament natural cu optime rezultate.

*Alte lucrări prezentate au arătat eficienţa tratamentului în infecţiile acute a căilor respiratorii la sugari şi copii mici cu sirop pe bază de plante medicinale, antitermice naturale – supozitoare. Colicile abdominale in perioada alaptarii tratate natural intr-o maniera foarte eficienta, au reprezentat subiectul altei lucrări susţinute în cadrul manifestării.

Exemplele ar putea continua –  patologia inflamatorie vaginală sau în cazul hemoroizilor, stărilor depresive, etc abordate cu tratament natural cu eficienţă foarte bună şi fără efecte adverse.

ARMF organizează patru sau chiar cinci Ateliere de Fitoterapie pe an care reunesc medici de diferite specialităţi cu competenţă în fitoterapie pentru a expune propria experienţa acumulată. In cadrul acestor Ateliere se fac prezentări de caz si se prezintă noutăţi în domeniu.

Buletinul  ştiinţific al ARMF-ului înregistrat la Biblioteca Naţională se distribuie gratuit medicilor de diferite specialităţi. In buletinul stiintific se prezintă materiale care au ca şi conţinut lucrări prezentate la Congres, prezentări de caz, materiale de interes pentru medicii care doresc să practice fitoterapia.

ARMF a derulat proiecte comune cu SSMB (Societatea Studenţilor în Medicină Bucureşti) organizând cursuri de fitoterapie pentru studenţii de la Facultatea de Medicină din Bucureşti  si in colaborare cu OSM (Organizaţia Studenţilor Medicinişti) în Cluj-Napoca. Proiectul are ca obiectiv „ sensibilizarea”  viitoarelor generaţii de medici  faţă de eficienţa tratamentului cu plante medicinale având în vedere că în curricula unversitară fitoterapia nu este cuprinsa ca obiect de studiu.

În toate activităţile desfăşurate ARMF  beneficiază  de suportul Laboratoarelor Fares Bio Vital.