Fitoterapie si Suplimente

Codul de bune practici privind etichetarea si publicitatea suplimentelor alimentare a fost realizat prin consensul celor care fac parte din Patronatul Roman al Industriei Suplimentelor Alimentare şi reprezintă un ghid in ceea ce priveste etichetarea si publicitatea acestor produse.

De ce o Asociaţie a Medicilor Fitoterapeuţi ?

În anul aniversar 2009,  când Fares împlinea 80 de ani de activitate în domeniul plantelor medicinale, din dorinţa de a repune pe baze ştiinţifice Fitoterapia –  ştiinţă utilizării plantelor medicinale în scopuri terapeutice, a  susţinut înfiinţarea  Asociaţiei Medicilor Fitoterapeuţi din România (ARMF). Asociaţia  reuneşte  medici dedicaţi acestei ramuri a medicinei care „ îngrijeşte” bolnavii cu ajutorul plantelor medicinale.

REZUMAT
De la inceput, omul primitiv si-a vindecat ranile si suferintele, apeland la natura, prin instinct iar apoi prin experienta. Asa s-au nascut marile sisteme medicale: tibetan, chinezesc, ayurvedic, sidha, unani, amerindian etc. Dintre toate aceste sisteme mai putin cunoscut si mediatizat este sistemul medicinii holistice a stramosilor nostrii, obiectul acestei informari.